Numele meu este Stelian și, în prezent, sunt doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Psihodiagnostic și Intervenții Psihologice Validate Științific, Universității Babeș-Bolyai. La aceeași universitate am absolvit Facultatea de Psihologie și Masterul de Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică şi Psihoterapie. Ofer atât servicii de psihoterapie cât și de dezvoltare personală. Serviciile de psihoterapie urmăresc reducerea unor dificultăți psihologice clinice (diagnosticabile – ex: Tulburarea de Anxietate Socială, Episod Depresiv Major) sau non-clinice (ex: nivele ridicate de anxietate socială, dispoziție depresivă). În ceea ce privește dezvoltarea personală, ofer servicii pentru creșterea stării de bine (ex: mulțumire, împlinire, satisfacție) precum și dezvoltarea unor abilități personale cum ar fi cele de comunicare, rezolvare de probleme, auto-disciplină.
De asemenea, sunt conștient că adesea psihoterapia și dezvoltarea personală merg mână în mână. Ședințele de psihoterapie pot să aibă loc individual sau, după caz, împreună cu partenerul (consiliere de cuplu) sau cu copilul (consiliere legată de parenting). Așadar, pot beneficia de programele de psihoterapie și dezvoltare personală atât copiii (4 – 18 ani, împreună cu părinții sau individual, dar cu acordul unuia dintre părinți), cât și adulții (peste 18 ani).