Despre emoții: din exterior spre interior
Fiecare dintre noi trece prin diferite emoții…zilnic. De intensitate diferită. Fie suntem bucuroși pentru o reușită, fie ne este frică de întuneric sau suntem dezgustați de…broccoli. Dar ce este această emoție de tristețe pe care o resimțim atunci când avem un eșec, spre exemplu?
În exterior…
Nu e mai mult decât o tendință pe care o avem atunci când ne confruntăm cu o oportunitate sau cu o provocare și care ne predispune spre acțiune. De pildă, când văd un șarpe, am o reacție de frică. Aceasta mă determină să urlu, să fug cât mă țin picioarele. Pentru a simți emoția de frică e necesar să consider șarpele ca fiind periculos, să gândesc că voi fi atacată de acesta. Prin urmare, vor apărea și alte modificări precum: transpirații, palpitații, dureri în piept, etc. Totodată, expresia facială va fi în concordanță cu emoția de frică. Pe de altă parte, dacă nu dau o importanță prea mare șerpilor, nu îmi va fi frică de ei.
Și mai concret: noi trăim emoții doar în legătură cu situații pe care le considerăm că fiind relevante pentru noi. Iar dacă aceste situații le interpretăm pozitiv, vom avea emoții pozitive. În schimb, dacă situațiile sunt judecate ca fiind negative, vom trăi emoții negative.
În interior…
Suntem adesea obișnuiți să credem că un anumit eveniment extern este motivul pentru care o emoție apare (fie ea pozitivă, fie ea negativă). Lazarus (1991) spune că, de fapt, felul în care noi interpretăm o anumită situație e important. Un anumit gând mediază impactul pe care acesta îl are asupra noastră. Ca și în exemplul de mai sus cu șarpele: dacă eu îl voi considera ca fiind periculos, cel mai probabil emoția pe care o voi resimți, este cea de frică. Dacă voi gândi că este un șarpe care nu reprezintă un pericol pentru mine (pentru că eu pot fugi, spre exemplu), atunci cel mai probabil e că nu voi mai resimți frica, decât la un nivel redus.
Astfel, apare o oportunitate, o provocare. Se declanșează o emoție, a cărei natură depinde de felul în care am interpretat acea situație (ca fiind periculoasă sau plăcută). Această evaluare determină schimbări ale comportamentului. Mai apar modificări la nivelul experienței subiective (mă simt groaznic când prezint în fața unui public, de exemplu). La nivel fiziologic (palpitațiile despre care vă ziceam mai sus) suntem pregătiți înspre anumite acțiuni, comportamente (Ekman, 1992).
Când emoțiile pe care le avem sunt prea intense, ne împiedică funcționarea. Când nu se potrivesc cu situația prin care trecem, de cele mai multe ori ar fi bine să încercăm să ne autoreglăm emoțional. Cu alte cuvinte, să alegem ce emoții să trăim, când să le avem, cum să le trăim. Să alegem cum să le exprimăm pentru a ne servi mai bine, alocând resursele asupra scopurilor noastre.