Plictiseala, alarma tăcută
Andrei și-a petrecut trei ore în sala de așteptare a gării cu telefonul descărcat. El a ajuns să cunoască foarte bine clădirea, a învățat obiceiurile casierilor și a citit fiecare petic de afiș din împrejurimi. Regulamentele căilor ferate nu mai reprezintă deloc un mister pentru el. Însă Andrei se întreabă ce ar putea să mai facă în cele două ore rămase până când va lua trenul de legătură. Neavând nicio activitate, îi vine să urce pe pereți, să urle…să facă orice!
Plictiseala – o emoție importantă
Chiar orice? Un studiu psihologic recent (Wilson et al., 2014) ar spune că da, inclusiv să își facă rău. Mulți dintre participanți au preferat să își autoadministreze șocuri electrice decât să se plictisească într-o cameră goală. Aproape cu toții știm că plictiseala este greu de suportat, indiferent că ne întâlnim cu ea zilnic sau la serviciu, în trafic, ori ceva mai rar – în instituții publice sau când așteptăm la cozi. Cu toate acestea, o parte a oamenilor de știință consideră că o emoție nu ar fi putut să rămână atât de frecventă, dacă nu ar fi fost importantă pentru viețile noastre (Elpidorou, 2015). Ei spun că funcția emoției, rolul pe care îl joacă ar face ca experiența neplăcută și indezirabilă să merite.
În comparație cu durerea
Să luăm drept exemplu durerea, una din cele mai neplăcute trăiri umane. În ciuda faptului că ne face să suferim, durerea este esențială supraviețuirii noastre. Întrucât ea semnalează apariția unor boli, pericolul unor substanțe sau existența unor răni ce trebuie îngrijite. Câți dintre noi am mai fi trăit astăzi dacă o banală durere nu ne îndemna să ne ferim de obiectele ascuțite? Să purtăm îmbrăcăminte pentru a ne proteja? Sau chiar să mergem la medic? Sau cum ar arăta viețile noastre dacă nu am simți durerea arsurilor, a tăieturilor sau degerăturilor?
Plictiseala nu doare
În mod similar, să ne închipuim cum ar arăta viețile noastre dacă nu ne-am mai plictisi. Dacă nu ar exista acest semnal de alarmă tăcut, care să ne avertizeze că activitatea în care suntem implicați nu ne stimulează suficient. Poate ne spun că nu este suficient de relevantă pentru scopurile noastre. Cel mai probabil ne-am pierde într-o vacanță perpetuă, în sedentarism și nu am mai putea spune că trăim. Viețile noastre ar avea mai puțin sens. Dacă plictiseala nu ar interveni și nu ne-ar impulsiona să găsim ceva relevant, util sau măcar distractiv sau nou de făcut. Am merge pe aceleași drumuri, fiecare zi ar trece la fel, iar progresul ar fi imposibil în mijlocul rutinei cotidiene.
Așadar, precum în cazul durerii, este important să fim recunoscători pentru faptul că plictiseala există. Precum un semnal de alarmă care ne îndeamnă să depunem efortul necesar să împiedicăm declanșarea sa. Totuși, dacă acest efort presupune să ne facem rău nouă sau altora (vezi șocurile electrice), poate ar fi mai bine să lăsăm alarma în funcțiune până descoperim o alternativă superioară. Plictiseala este esențială pentru noi și apare rareori degeaba. Ea reprezintă un semnal că avem nevoie de schimbări mai mult sau mai puțin importante. Dacă vă confruntați în mod frecvent cu ea, în diferite contexte din viața dumneavoastră, cea mai bună soluție este să contactați un specialist.
Elpidorou, A. (2015). The quiet alarm, Aeon.
Wilson, T. D., Reinhard, D. A., Westgate, E. C., Gilbert, D. T., Ellerbeck, N., Hahn, C., Brown, C. L., & Shaked, A. (2014). Just think: The challenges of the disengaged mind. Science, 345(6192), 75-77.
Probleme de conduită la copii
Povestea lui Andrei
La doar 9 ani Andrei este considerat atât de părinții, cât și de învățător, un copil problemă. Ultima dată când părinții l-au lăsat nesupravegheat în casă… dezastru! I-a fost de ajuns o oră pentru a răsturna două ghivece de flori și a sparge o farfurie. La școală profită de orice neatenție a învățătorului pentru a vorbi cu colegii la ore sau pentru a arunca cu hârtie mototolită prin clasă. Tras la răspundere, Andrei devine furios, începe să plângă, să lovească sau să bruscheze pe oricine îi iese în cale. Ajunși la capătul răbdării și îngrijorați, părinții au cerut sprijinul unui psiholog care lucrează cu copii. Vor să știe ce ar putea face pentru a-l aduce pe Andrei pe calea cea bună.
Unde duc problemele de conduită la copii?
Problemele cu care se confruntă părinții lui Andrei nu sunt o raritate. Dimpotrivă, conform statisticilor, 1 din 5 copii prezintă anumite probleme de comportament. Mai mult, 1 din 20 vor fi diagnosticați cu o tulburare de comportament disruptiv (distructiv sau exploziv). Exemple de problemele de comportament care dau de furcă multor părinți sunt legate de neascultare, sfidare, violență față de oameni și/sau animale. Acestea pot să apară de la vârsta de 3 ani sau în adolescență. Exemple de comportamente problematice care pot să-și facă simțită prezența în adolescență sunt numeroase. Fugitul de acasă, abuzul de alcool, fumatul, sexul neprotejat, furtul, mințitul, abandonul școlar, etc.
Față de alte dificultăți cu care copiii s-ar putea confrunta (ex: anxietate), problemele de comportament pun cel mai tare la încercare răbdarea părinților. Adesea, acestea fiind și motivul pentru care merg cu copilul la psiholog. În ciuda acestui fapt, numai 1 din 5 părinți care au copii cu astfel de probleme apelează vreodată la specialist. Aproape orice părinte și-ar duce copilul la doctor, dacă acesta s-ar plânge că-l doare ceva. Însă în privința sănătății mintale, lucrurile stau foarte diferit. De ce este atât de mic numărul celor care cer ajutorul unui specialist? Un posibil răspuns ar fi acela că puțini părinți înțeleg că sănătatea mintală este la fel de importantă precum cea fizică. Așa cum atunci când copilul se simte rău îl ducem la medic. Tot așa, atunci când acesta încalcă constant regulile și are explozii de furie, ar fi bine să-l ducem la psiholog.
Psihoterapie pentru copii
Chiar și așa, mai ușor e să găsești acul în carul cu fân, decât un copil care să nu intre niciodată în bucluc. Ba mai mult, însăși lipsa oricărei greșeli din partea copilului ar putea indica anumite probleme. De exemplu, simptome de anxietate. Este firesc ca în descoperirea lumii, copii să mai facă greșeli. Acestea reprezintă un prilej de învățare a ceea ce este bine și ce nu este. Mulți părinții s-ar putea întreba cum să-și dea seama dacă comportamentele copilului întrec o anumită limită și ar fi necesar să vorbească cu un psiholog.
Ce trebuie să faci ca părinte?
Pornind de la citatul latin ,,praevenire melius est quam praeveniri” (este mai ușor să previi decât să tratezi), în medicină se pune accent pe descoperirea cât mai timpurie a afecțiunii (dacă se poate înainte ca aceasta să se fi declanșat). Acest principiu este la fel de valabil și în psihologie. Dacă copilul sau adolescentul are comportamente de neascultare, sfidare, încălcare a regulilor, crize de furie și se manifestă violent în mod regulat, ar fi recomandat să vă adresați unui psiholog. Cu cât sunt descoperite și se intervine mai repede asupra acestor probleme de comportament, cu atât este mai ridicat succesul așteptat al intervenției.
Părinții ar trebui să știe, de asemenea, care ar putea fi posibilele consecințe ale ignorării problemelor comportamentale ale copiilor lor. Copiii care au probleme comportamentale la 5 ani tind să le aibă și la 10 ani, precum și în adolescență. Așadar, timpul nu le rezolvă pe toate, iar problemele de comportament tind să rămână stabile, dacă nu se intervine. Ar mai fi un alt lucru care ar trebui să le dea de gândit părinților. Anume, faptul că aceste probleme tind să aibă efecte și în viața de adult. Printre aceste probleme se numără riscul crescut de arest, probleme de sănătate, satisfacție scăzută în căsnicie, carențe în relații sociale.
Așadar?
În concluzie, problemele de comportament includ neascultare, sfidarea autorității, explozii de furie, mințitul, furatul, violență fizică și verbală. Acestea pot să debuteze din copilărie sau în adolescență, având efecte nefaste pe termen lung în viața de adult. Aceste probleme sunt la fel de importante precum problemele de sănătate fizică. Părinților care au astfel de copii le este recomandat să consulte un specialist.