Dacă e despre minte, de ce se simte stresul în corp?

Trebuie menționat că orice emoție este formată din patru componente:

 

1. Experiență subiectivă – felul în care fiecare dintre noi simte emoția.
2. Tendință comportamentală – ce ne vine să facem când avem emoția respectivă.
3. Componentă cognitivă – la ce ne gândim când apare emoția.
4. Manifestarea fiziologică – reacțiile din corp, care oferă intensitate emoțiilor. 

 

Întrucât stresul este o emoție, iar emoțiile au o componentă fiziologică, vom resimți stresul inclusiv în corp. Exemple de simptome fiziologice ale stresului sunt:

 

• dificultăți cu respirația, 
• tahicardie repetată,
• stare de neliniște generalizată,
• dureri în piept,
• probleme digestive,
• tensiune musculară.

 

Desigur, stresul nu este responsabil pentru orice ocazie în care apar aceste senzații. Ba din contră, recomandarea este să consultați un medic pentru a exclude o boală fizică. Totuși, se știe că stresul poate afecta inclusiv sănătatea fizică. Cărți precum „Când corpul spune nu” au început să popularizeze aceste efecte. Specialiștii în sănătate mintală și chiar medicii țin cont tot mai mult de aceste descoperiri.

Stresul nu s-a născut ieri

Orice emoție sau manifestare a corpului are un rol, o funcție. De pildă, furia/nemulțumirea ne energizează să reacționăm când ne simțim nedreptăți. Frica ne protejează de pericole, iar îngrijorarea ne pune în gardă. Ce face stresul? Ei bine, el declanșează reacția de luptă/fugă. Pe scurt, când strămoșii noștri se întâlneau cu prădătorii, aveau puține șanse de supraviețuire.

 

Totuși, pentru a le maximiza, aveau de ales dintr-o serie de reacții: să lupte, să fugă sau să înghețe. Dacă ultima e asociată în mentalul colectiv cu întâlnirea cu ursul, celelalte pot fi pregătite. Creierul trimite mai multe resurse înspre extremitățile corpului și ia de la funcțiile non-vitale. Scopul este ca mușchii din picioare și brațe, plămânii și inima să aibă resursele necesare pentru a lupta sau fugi.

 

Aceste mecanisme vechi (și nu doar specifice oamenilor) explică o pleiadă de senzații. Desigur că mușchii vor fi mai tensionați, inima o va lua la goană și respirația va fi mai accelerată. La fel de normal, simptomele fiziologice ale stresului sunt o consecință directă a redistribuirii resurselor. Problemele digestive pot veni de la faptul că resursele merg la extremități, iar digestia nu e suficient procesată. Tensiunea musculară se explică prin faptul că mușchii sunt gata de un potențial atac. 

Stresul – este mai mult astăzi?

Răspunsul este „categoric DA!”. Mediul adaptării evoluționiste, cum îl numesc oamenii de știință, conținea o serie de stresori. Prădătorii, lipsa hranei, condițiile vitrege de viață erau mari provocări. Totuși, acestea veneau și plecau, lăsând perioade de repaus, în care stresul se diminua. Corpul avea, așadar, timp să alterneze tensiunea cu relaxarea.

 

Astăzi, în schimb, ne confruntăm cu stresori psihici și fizici constanți. Fiecare dintre aceștia poate fi tratat într-un articol separat, dar vor fi menționați aici. Principalii stresori psihici sunt:

 

• Interacțiuni sociale semnificativ mai multe decât în trecut. Unele estimări spun că cercul social era undeva la 150 de persoane. Astfel, putem cunoaște bine cam 150 de oameni cu care să interacționăm. Într-un oraș mediu, întâlnim zilnic peste 150 de persoane.
• Alegeri aproape infinite. O regulă psihologică spune că prezența mai multor opțiuni crește dificultatea alegerilor. E mai simplu să găsim culoarea preferată dintre roșu și albastru decât dintre violet, indigo și magenta. În social media, pe drumul spre muncă ori la alegerea modelelor, avem alegeri aproape nelimitate. 
• Dificultatea de a ne găsi un loc în societate. Dacă în trecut existau trasee aproape predefinite, astăzi ne lovim mai des de incertitudine. Majoritatea femeilor nu mai sunt casnice, iar bărbații nu mai „moștenesc” meseria/profesia tatălui. Totuși, apare întrebarea „cine sunt?”, iar răspunsul vine cu dificultate, dacă vine.
• Birocrație în creștere. Pentru slujbele ce presupun muncă de birou, e mai dificil să vedem beneficiul concret. Astfel, crește dificultatea de a înțelege dacă și cât de bine ne facem treaba.
• Părăsirea familiei. În trecutul îndepărtat, distanțarea de familie/trib era o mare problemă. Astăzi aproape că reprezintă norma, oamenii alegând să trăiască în alt oraș sau chiar altă țară. Deși obținem beneficii (sau fugim de dezavantaje), mintea nu mai are confortul interacțiunii cu familia.

Stresul – psihologie, dar și biologie

Stresul este crescut și de condițiile biologice modificate față de trecut. Deși multe dintre aceste modificări ne-au sprijinit confortul sau supraviețuirea, ele reprezintă modificări. Astfel, sunt factori de stres (sau stresori) și următoarele:

 

1. Sărăcirea microbiomului uman prin tratarea apei, păstrarea hranei la rece sau conservare. Acestea se asociază cu probleme de imunitate (alergii, boli autoimune).
2. Diete mai bogate în sare, zahăr, grăsimi decât în perioadele anterioare. Tindem să consumăm mai mult decât avem nevoie, iar asta pune presiune pe corp.
3. Lipsa exercițiu fizic – tot mai puțin necesar, deci tot mai ignorat.
4. Deficiențele de vitamina D, mai ales din cauză că muncim mai mult din interior și nu vedem soarele.

 

În concluzie, stresul pe care îl resimțim nu este, în principiu, semnul vreunei deficiențe sau probleme mintale. El reprezintă o reacție normală a corpului și a minții, în condiții anormale din punct de vedere evoluționist. Cum evoluția este lentă, iar condițiile de mediu s-au modificat repede, constatăm o nepotrivire. Vestea bună este că, înțelegând stresul și factorii care îl promovează, putem interveni.

Specialiștii din sănătatea mintală fac diferența între o afectare emoțională care necesită tratament sistematic și o afectare obișnuită. Precum diferența dintre o durere de genunchi cauzată de mersul pe munte după o lungă perioadă de repaus și o durere de genunchi care indică o afecțiune reumatologică serioasă. Sperăm ca exemplul următor să ilustreze mai bine ceea ce vrem să spunem.

 

De exemplu…

 

La 23 de ani, Liviu a fost foarte neliniștit în privința unui interviu pe care urma să îl aibă la compania de IT pe care o urmărea demult. Își dorea foarte mult acel post și a muncit să își îmbunătățească abilitățile. Fiind atât de important, cu 2 zile înainte de interviu, Liviu nu prea avea poftă de mâncare și avea coșmaruri. În dimineața interviului s-a trezit devreme și a stat o oră să își aleagă costumul potrivit. El se simțea neliniștit. Trebuie să facă o impresie bună, era ultima șansă și nu poate să o rateze ca un prost.  

 

La 29 de ani, același Liviu a slăbit 10 kilograme în ultima lună. Cam tot de atunci a ocupat o poziție de conducere, mult visată, la compania de IT. Atribuțiile sale implică o mulțime de ședințe cu subordonații săi și întâlniri cu potențialii clienți. Simte că nu mai rezistă, înainte de fiecare zi de ședințe simte că vrea să fugă sau să spună că s-a îmbolnăvit brusc. Se gândește că nu este destul de bun și la un moment dat și ceilalți își vor da seama de slăbiciunile lui. 

 

În prima situație, Liviu trecea printr-o situație stresantă comună, ceva prin care trec destul de mulți oameni. Modul lui de a se comporta, deși neplăcut, a fost util pentru că l-a ajutat să se organizeze pentru a-și atinge obiectivul. În a doua situație, starea lui a devenit copleșitoare și greu de gestionat. Lucru care îl poate face să se îndepărteze de obiectivul lui, deși nu își dorește asta. Dacă analizăm situația, Liviu nu este bolnav mintal sau nebun. El trece printr-o suferință emoțională și are nevoie de sprijin în a-și gestiona emoțiile și a reuși să își păstreze jobul visat.

 

Funcțional vs. disfuncțional în sănătatea mintală

 

Am dori să subliniem că a te simți neliniștit și îngrijorat nu înseamnă automat că suferi de o tulburare de anxietate. Astfel de emoții și gânduri sunt normale și toate lumea poate trece prin așa ceva. Specialiștii în sănătatea mintală evită să eticheteze emoțiile nedorite sau comportamentele negative drept semne ale unei tulburări. Pentru a pune un diagnostic este nevoie și de alte simptome.  De dorit este să reflectați la intensitatea, frecvența și gradul de influență asupra voastră.  De regulă, oamenii au dificultăți în managementul emoțiilor pentru că nu au învățat să le gestioneze într-un mod util lor.

 

Oamenii știu să recunoască semnele unei boli fizice și ca atare știu și să ceară ajutorul în această privință. Dar lucrurile stau diferit în cazul unei tulburări mintale. Un motiv ar fi  faptului că bolile organismului fizic pot fi „văzute” sau identificate ușor (relativ). Desigur, și aici sunt suficiente exemple de boli care au simptome fără manifestări vizibile, doar când e prea târziu. 

 

În cazul tulburărilor mintale, simptomele sunt ușor de ignorat sau văzute ca o stare de fapt. De multe ori, oamenii nu își percep emoțiile/comportamentele nedorite sau extreme, drept semne ale unei probleme mintale. Doar când e prea târziu, când „lucrurile scapă de sub control” sau „nu se mai poate continua în acest fel”.  Sunt câteva dintre motivele invocate de persoanele care apelează la specialist.  

 

O idee strâns legată de sănătatea mintală este stigma asociată cu persoanele care suferă de o tulburare emoțională. Limbajul folosit de obicei dăunează discuțiilor despre sănătate mintală. ,,Nu ești sănătos la cap”, „ești dus cu capul”, „ești nebun” sunt des auzite și sunt pline de conotații negative, distructive și denigratoare. Ele sunt etichete verbale folosite pentru o persoană care se simte/gândește/comportă într-un anumit fel, nepotrivit, nefolositor, cu multe consecințe nefaste. Persoanele respective vor încerca să își ascundă suferință, tocmai pentru a nu fi catalogate „nebune” și izolate de ceilalți. Făcând acest lucru, ele amână ajutorul unui specialist și starea lor emoțională se înrăutățește considerabil.    

 

În loc de concluzie, vă lăsăm 10 idei principale de luat acasă despre sănătatea mintală:

 

1. Sănătatea mintală este un aspect important din viața omului, care influențează calitatea vieții;
2. Definițiile sănătății mintale sunt menite pentru a ghida sistemele implicate (de sănătate, educaționale, financiare). Totuși, ele sunt greu de folosit în înțelegerea complexității minții și trăirile oamenilor;
3. A vorbi despre bunăstare mintală înseamnă a vorbi despre emoții, gânduri, comportamente. Apoi, despre stres, evenimente traumatice, relații interpersonale și o mulțime de alți factori;
4. Un specialist îți poate spune dacă suferi de o tulburare mintală sau anumite simptome.Însă nu îți va spune că ești sau nu „bolnav la cap”;
5. Nu este vina lui Liviu pentru că are o problemă emoțională. Nu este vina nimănui.
6. Gradul de funcționare al persoanei (cât de bine se descurcă în viața cotidiană) este important în determinarea unui diagnostic;
7. Facem diferența între emoții/gânduri/comportamente negative care apar pentru că este de așteptat să apară în situațiile stresante, dar sunt gestionabile și fac parte din viața obișnuită a oamenilor     VS.     emoții/gânduri/comportamente negative care sunt nefolositoare și ne împiedică să ne atingem scopurile ;
8. Persoanele care au emoții negative copleșitoare și dificultăți în activitățile zilnice nu trebuie etichetate ca „bolnave mintal” și izolate;
9. Suferința emoțională poate lua multe forme. O discuție onestă legată de sănătatea mintală poate fi primul pas în a recunoaște aceste forme de manifestare. Al doilea pas poate fi căutarea sau promovarea ajutorului specializat;
10. Un specialist în sănătate mintală – psiholog clinician, psihoterapeut, consilier psihologic sau psihiatru este cel care poate ajuta o persoană care suferă de o tulburare mintală.

Bibliografie

Crowe, A., Averett, P., & Glass, J. S. (2016). Mental illness stigma, psychological resilience, and help seeking: What are the relationships?. Mental Health & Prevention, 4(2), 63-68. https://doi.org/10.1016/j.mhp.2015.12.001

https://www.apa.org/topics/mental-health-attitudes

Enea, V., Dafinoiu, I. (2017). Evaluarea psihologică. Manualul psihologului clinician. Polirom

După câteva luni dificile, poate că doar câțiva ar asocia anul 2020 cu norocul, însă trebuie să recunoaștem că trăim în vremuri privilegiate. În ciuda pandemiei, mulți ne-am continuat viețile într-un ritm aproape obișnuit, cu munca de birou transferată la domiciliu. Activitățile esențiale au mers mai departe, iar produsele de larg consum sunt disponibile (inclusiv hârtia igienică ☺). S-ar zice că ne adaptăm la modificările bruște și că învățăm încet-încet să trăim în mediul tot mai schimbător. Totuși, parcă am avea nevoie de o vacanță mai mult decât oricând după atâta stat acasă în fața ecranelor. Să stăm acasă liniștiți, fără a ne bate capul cu comunicarea online. De ce oare?

La o privire mai atentă, aceste schimbări nu pot să treacă neobservate. Din contră, efectul de domino produce efecte asupra comportamentelor și emoțiilor noastre. O diferență majoră față de stilul obișnuit de viață se referă la impactul ecranelor asupra noastră. Cum se face că înainte abia așteptam o conversație online, iar acum suntem parcă extenuați după o sesiune pe Zoom? De ce suntem așa secați de energie după un curs sau o ședință online?

Toată lumea este mai anxioasă și îngrijorată

În primul rând, starea noastră generală este ușor diferită. Indiferent dacă amenințarea ni se pare supraestimată sau, din contră, credem că oamenii sunt inconștienți, e cert că percepem pericolul.  Trecem printr-o perioadă în care Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemia, iar guvernele iau măsuri fără precedent pe timp de pace. În mass-media se face abuz de titluri bombastice și leagă orice subiect arid de senzaționalul COVID-19. Conspirațiile se înmulțesc (mai mult timp petrecut de postaci la tastatură, deci productivitate crescută), iar specialiștii se întrec în a oferi sfaturi. Radarele noastre de detectare a potențialelor pericole au motive serioase să fie active. Îngrijorarea este normală într-o astfel de perioadă și este cât se poate de natural să resimțim anxietatea. Oboseala neobișnuită poate fi consecința efortului de filtrare a informațiilor și de calmare a semnalelor de alarmă.

Suntem ființe sociale

Un alt aspect ține de dorința noastră de interacțiune socială. Atunci când comunicăm la distanță, transmitem de cele mai multe ori doar esențialul, uneori telegrafic. Dacă în mod obișnuit ne oprim uneori să ne privim în timpul conversațiilor, cercetările arată că orice pauză mai lungă de două secunde produce disconfort când vorbim telefonic sau pe internet. Înainte de întâlnirile online nu se întâmplă să dăm peste vreo cunoștință și rar îi întrebăm pe ceilalți de sănătate. Nu prea apucăm să ne exprimăm stările și nici nu le detectăm pe ale celorlalți.  O nevoie importantă rămâne nesatisfăcută complet în interacțiunile mai formale, deși avem platforme sociale și aplicații de comunicare video. Poate că nici acestea din urmă nu sunt ideale, însă ne duc mai aproape de cei dragi.

Nu suntem făcuți pentru comunicarea online

Dar cum se face că ne simțim obosiți și după un Zoom cu gașca de prieteni? Acolo chiar am comunicat mai mult decât esențialul, nu? Ei bine, modul în care am evoluat ca specie și caracteristicile mediului în care presupunem că s-a întâmplat asta au dus la anumite particularități. În primul rând, laringele și coardele noastre vocale ne permit să emitem sunete specifice și cu diferențe destul de fine. Asta mai ales prin comparație cu sunetele cvasi-constante pe care le scot animalele. Chiar dacă nu avem cel mai fin auz, urechile noastre au o morfologie specială, care ne permite să decodăm limbajul.

Poate că nu știm exact originile comunicării umane, dar există cinci elemente importante ale comunicării naturale, față în față. Acestea sunt:

1.  Sincronicitatea – faptul că putem comunica „aici și acum”;
2. Spațiul comun – faptul că ne putem vedea și auzi reciproc;
3. Expresiile faciale – pe are le transmitem și le interpretăm;
4. Posturile corpului – atât ale noastre, cât și ale interlocutorilor;
5. Cuvintele, limbajul – atât transmis, cât și receptat.

 

Atunci când comunicăm direct, față în față, toate aceste elemente sunt prezente. În comunicarea online, în funcție de platforma folosită, anumite elemente sunt absente sau puternic estompate. Aceste diferențe scad din naturalețea comunicării, obligându-ne să ne concentrăm mai mult. Cu cât un mijloc de comunicare este mai puțin natural (deci îi lipsesc elementele de mai sus), cu atât vor crește efortul mintal pe care trebuie să îl depunem și ambiguitatea comunicării.

E greu să comunicăm online, mai ales cu străinii

De câte ori v-ați surprins gesticulând în timp ce vorbeați la telefon? Deși interlocutorul nu poate vedea mâinile, uneori le folosim pentru a clarifica ceea ce vrem să transmitem. Acest obicei, adânc înrădăcinat, ne permite să clarificăm mesajele și să le decodăm pe ale celorlalți. Nu ar trebui să ne mire, așadar, faptul că lipsa acestora ne împiedică să explicăm clar unui curier cum să ajungă la noi. Nici faptul că ne va face să depunem efort suplimentar, obosindu-ne puțin dacă e nevoie să comunicăm astfel pe termen lung. Iar dacă intervalul se tot prelungește, iar ședințele față în față sunt ținute constat pe internet, ajungem la extenuare.

Așa cum se spune, uneori folosim cuvintele tocmai ca să ne ascundem gândurile. Iar atunci când vrem să le transmitem întocmai, s-ar putea să folosim omonime, metafore sau expresii pe care cei din jurul nostru le-ar înțelege mai ușor, dar alții nu le pot decoda imediat. În mediul academic sau în cel de bussiness, cele mai multe interacțiuni sunt formale. Trecerea lor în mediul online ne pune în situația de a comunica cu necunoscuți sau cu persoane nefamiliare. Pentru a ne asigura că intențiile și opiniile ne sunt înțelese, e nevoie să utilizăm cuvintele potrivite, aspect care ne consumă suplimentar. Atunci când nu reușim, comunicarea este mai ambiguă și duce la prelungirea interacțiunii sau la disconfortul de a nu înțelege.

Ce putem face pentru a îmbunătăți comunicarea

Am trecut printr-o perioadă atipică în istoria omenirii, în care cea mai mare parte din mesaje au fost transmise indirect. Nu știm cât va mai dura această situație, însă știm că măsurile de distanțare și protecție vor implica elemente deosebite. Prin intermediul expresiilor faciale sau al tonului vocii puteam să vedem dincolo de măștile sociale și cuvinte. Va fi cel puțin interesant de văzut cum utilizarea măștilor de protecție va influența comunicarea față în față.

Vestea bună este că putem lupta împotriva minusurilor aduse de comunicarea mai puțin naturală. De multe ori, facem asta cu succes, iar avantajele aduse de mijloacele de comunicare virtuală sunt numeroase. Vestea mai puțin bună este că va trebui să depunem mai mult efort decât am face-o în mod normal. Cercetările lui Ned Kock arată că, pentru a transmite 600 de cuvinte față în față, avem nevoie de circa 6 minute. Aceeași cantitate de informații este transmisă prin e-mail în aproape o oră!

Cercetările arată că simpla adăugare a unui avatar într-un chat cu necunoscuți a făcut ca randamentul grupului să crească. Practic, orice pas în direcția creșterii naturaleței comunicării o să scadă din ambiguitate și consumul mintal. Probabil că nu ne vom adapta 100% la comunicarea online, din cauză că suntem echipați biologic să facem față unui alt tip de mediu. Ce putem face, însă, este să privim partea plină a paharului: eficiența comunicării crește atunci când participanții își dau silința, problemele frecvente pot fi anticipate, iar informațiile transmise online pot fi consultate din nou. Poate că tehnologia ideală nu există încă, dar trendul este unul clar înspre progres și noi suntem norocoșii care trăiesc aceste vremuri.

 

Bibliografie:

Buss, D. (2015). Evolutionary psychology: The new science of the mind. Psychology Press.

Kock, N. (2005). Media richness or media naturalness? The evolution of our biological communication apparatus and its influence on our behavior toward e-communication tools. IEEE transactions on professional communication, 48(2), 117-130.

Întreaga lume se confruntă cu pandemia și consecințele generate de ea. Este o situație nouă și impredictibilă, iar omenirea ia măsuri fără precedent pentru a se proteja de coronavirus. Acum începem să ne gândim cum ne afectează viața personală  și profesională, dar mai ales cum putem construi reziliența. Este absolut normal să fim vulnerabili în faţa necunoscutului, dar unii oameni se adaptează mai bine şi reuşesc să facă faţă mai uşor situaţiei. Acest articol prezintă metode practice pentru a ne creşte rezilienţa, utile atât în contextul pandemiei, cât şi în alte perioade dificile.

Ce este reziliența?

Aceasta se definește ca procesul de adaptare în fața evenimentelor foarte stresante și schimbărilor neașteptate. Psihologia se referă la reziliență printr-o trăsătură (rezistență), printr-un proces (adaptare) și printr-un rezultat (de exemplu: lipsa stresului post-traumatic după război). Din această definiție se nasc întrebările: Este nivelul de reziliența o trăsătură înnăscută care nu poate fi modificată? Dacă reziliența este și un proces, ce trebuie să conțină el pentru a ajunge la un rezultat favorabil? Aceste întrebări i-au preocupat pe oamenii de știință, care susțin că reziliența are o componentă genetică, dar și una epigenetică (mediul în care trăim și deciziile pe care le luăm ne influențează gradul de reziliență). Din fericire, rezultatele științifice ne dau speranță. Acestea ne  conduc către ideea că reziliența nu e ceva ce ai din naștere. Ea reprezintă mai degrabă un proces la care putem contribui activ.

Reziliența la drumul mare

Drumul către reziliență are multe stații în care ne vom opri. Dar, pentru a ajunge în călătoria noastră la un nivel de reziliență optim, este necesar să învăţăm cu fiecare ocazie.

Stația 1 – Sens și scop

Ne oprim în călătoria noastră asupra ideii de scop. Aceasta ne oferă sentimentul de reușită și progres. Există o multitudine de scopuri și obiective; important este să le includem în planuri realizabile la care să lucrăm constant. Când scopul tău este să ajuți alți oameni, acest lucru îți oferă încredere și te încurajează să îți crești reziliența. Ca în orice călătorie, avem nevoie de sens și o direcție clară, iar în acest caz autocunoașterea, descoperirea valorilor, introspecția și spiritualitatea pot fi de folos.

Stația 2 – Suport social

Relațiile sănătoase și conectarea cu persoane empatice și prietenoase pot să ne reamintească că nu suntem singuri în această călătorie. Dacă am pornit pe drumul către reziliență, o opțiune este să sunăm un prieten bun sau să ne facem curaj să ne alăturăm unui grup. În contextul pandemiei suntem nevoiți să practicăm distanțarea socială, dar nu trebuie să o înțelegem ca izolare socială.

Stația 3 – Bunăstare

Oprind în stația bunăstării, vom înțelege că aceasta este formată atât din sănătate fizică, cât și mintală. Pentru a ne construi reziliența este important să fim sănătoși, iar sportul și alimentația au o contribuție majoră. În ceea ce privește sănătatea noastră mintală, experții recomandă practicarea mindfulness-ului ( despre mindfulness citește aici ), dezvoltarea auto-compasiunii și a optimismului. Recunoștința joacă și ea un rol important, pentru că oferă speranță și o perspectivă mai pozitivă asupra vieții.

Stația 4 – Perspectivă

Modul în care ne gândim la situația actuală ne influențează sentimentele și acțiunile. De aceea este recomandat să avem o perspectivă sănătoasă și echilibrată asupra lucrurilor. Odată cu această pandemie, viața noastră s-a modificat considerabil fără ca noi să putem schimba această situație. În acest caz, este de preferat să acceptam ceea ce nu putem schimba, pentru a ne concentra pe ce stă în puterea noastră. După ce am acceptat schimbarea, călătoria noastră se îndreaptă către găsirea soluțiilor, perseverență și modalități prin care învățăm din propriile greșeli.

Stația 5 – Suport psihologic

Uneori ne rătăcim în drumul nostru și e uman să se întâmple asta. De aceea ajutorul specializat al unui psiholog poate fi foarte util în călătoria noastră către reziliență.

Odată ajunşi la destinaţie vom realiza că orice călătorie viitoare este mult mai uşoară dacă devenim rezilienți. Aceasta este foarte utilă în orice moment dificil şi imprevizibil. Din acest motiv, rezilienţa este  primul aspect de luat în considerarea la începutul fiecărui drum.

Bibliografie:

American Psychological Association. Building your resilience. Published February 1, 2020. Accessed March 10, 2020. https://www.apa.org/topics/resilience

Southwick  SM , Bonanno  GA , Masten  AS , Panter-Brick  C , Yehuda  R .  Resilience definitions, theory, and challenges: interdisciplinary perspectives.   Eur J Psychotraumatol. 2014, doi:10.3402/ejpt.v5.25338 PubMed

Ţi se pare că minutele se scurg prea repede din clepsidră. În tot acest timp nu ai reuşit să faci ceea ce ți-ai propus. A mai trecut o zi și încă o zi și deja e o saptămână în care nu ai fost productiv.
Nu lăsa săptămânile să se transforme în luni, iar lunile în ani. Ai vrea dar nu știi cum să faci o schimbare?  Noi avem soluția. 

Se numește managementul timpului. Îți va permite să folosești la maximum cea mai prețioasă resursă: timpul.

Cum ne organizăm?

Timpul este extrem de important. Este și ireversibil, de asemenea. Prin urmare, ar fi înțelept să-l folosim frumos și productiv. Dacă te-a preocupat ideea de libertate, iată unul dintre răspunsuri: managementul timpului. Îți conferă libertatea de a face ceea ce îți dorești, fără a te lăsa purtat de circumstanțe. Cu organizare și disciplină vei reuși să-ți controlezi timpul și să câștigi libertatea de a face ce vrei cu viața ta.

• În cazul în care ai nevoie de structură, agenda, unde să-ți organizezi activitățile pe zile, este foarte utilă.
• Sarcinile pe care le ai de realizat scrie-le la trecut. Astfel, mintea ta le percepe ca acțiuni deja finalizate. De exemplu: la 8.00 am fost la curs, la 10 am alergat. Ideea este susţinută de Grant Gardone.
• Un al truc este planificarea activităţilor dificile. Este recomandat ca acestea să fie primele pe ordinea de zi. Așa o să fii odihnit şi e mai puţin probabil să le amâni până în stadiul când acestea devin o urgenţă. 
• Este recomandat ca agenda să o realizezi seara pentru a doua zi deoarece ai ocazia să preconizezi ce obstacole vei întâmpina ziua următoare.

Bibliografie:

 

• Brigitte J.C. Claessens, Wendelien van Eerde, Christel G. Rutte, Robert A. Roe, (2007) “A review of the time management literature”, Personnel Review, Vol. 36 Issue: 2, pp.255-276

• Grant Gardone (2011) “The 10x Rule” The only difference between success and failure

Povestea lui Andrei

La doar 9 ani Andrei este considerat atât de părinții, cât și de învățător, un copil problemă. Ultima dată când părinții l-au lăsat nesupravegheat în casă… dezastru! I-a fost de ajuns o oră pentru a răsturna două ghivece de flori și a sparge o farfurie. La școală profită de orice neatenție a învățătorului pentru a vorbi cu colegii la ore sau pentru a arunca cu hârtie mototolită prin clasă. Tras la răspundere, Andrei devine furios, începe să plângă, să lovească sau să bruscheze pe oricine îi iese în cale. Ajunși la capătul răbdării și îngrijorați, părinții au cerut sprijinul unui psiholog care lucrează cu copii. Vor să știe ce ar putea face pentru a-l aduce pe Andrei pe calea cea bună.

Unde duc problemele de conduită la copii?

Problemele cu care se confruntă părinții lui Andrei nu sunt o raritate. Dimpotrivă, conform statisticilor, 1 din 5 copii prezintă anumite probleme de comportament. Mai mult, 1 din 20 vor fi diagnosticați cu o tulburare de comportament disruptiv (distructiv sau exploziv). Exemple de problemele de comportament care dau de furcă multor părinți sunt legate de neascultare, sfidare, violență față de oameni și/sau animale. Acestea pot să apară de la vârsta de 3 ani sau în adolescență. Exemple de comportamente problematice care pot să-și facă simțită prezența în adolescență sunt numeroase. Fugitul de acasă, abuzul de alcool, fumatul, sexul neprotejat, furtul, mințitul, abandonul școlar, etc.

Părinții ar trebui să știe, de asemenea, care ar putea fi posibilele consecințe ale ignorării problemelor comportamentale ale copiilor lor. Copiii care au probleme comportamentale la 5 ani tind să le aibă și la 10 ani, precum și în adolescență. Așadar, timpul nu le rezolvă pe toate, iar problemele de comportament tind să rămână stabile, dacă nu se intervine. Ar mai fi un alt lucru care ar trebui să le dea de gândit părinților.  Anume, faptul că aceste probleme tind să aibă efecte și în viața de adult. Printre aceste probleme se numără riscul crescut de arest, probleme de sănătate, satisfacție scăzută în căsnicie, carențe în relații sociale.

Așadar?

În concluzie, problemele de comportament includ neascultare, sfidarea autorității, explozii de furie, mințitul, furatul, violență fizică și verbală. Acestea pot să debuteze din copilărie sau în adolescență, având efecte nefaste pe termen lung în viața de adult. Aceste probleme sunt la fel de importante precum problemele de sănătate fizică. Părinților care au astfel de copii le este recomandat să consulte un specialist.