Bucuria de fi părinte, în cazul celor mai mulți oameni, nu poate fi egalată de nici o altă bucurie. Cu toate acestea, în afară de bucurie și împlinire, copiii pot să le aducă la părinții și multă bătaie de cap, stres și frustrare. Astfel, unii copii pot să aibă comportamente problematice precum neascultare, crize de furie, neatenție, lovirea altor persoane sau distrugerea unor obiecte.

Din punct de vedere științific, nu este complet lămurit de ce unii copii prezintă mai multe comportamente problematice decât alții. Totuși, studiile arată că modul în care se comportă părinții joacă un rol fundamental în apariția și menținerea acestor probleme. Trei comportamente parentale au fost constant identificate ca predispunând la apariția comportamentelor problematice la copii. Acestea sunt aplicarea unor pedepse dure, slaba monitorizare și inconsecvența parentală.

Comportamente greșite pe care le pot face părinții

Pedepsele dure pot includ corecțiile fizice (lovirea sau bruscarea) precum și agresiunea verbală (ex: țipatul, critica aspră). Acestea sunt printre comportamentele parentale care predispun cel mai mult copiii la dezvoltarea unor comportamente problematice. Aplicarea frecventă a pedepselor dure are adesea efectul opus celui așteptat. Copiii dezvoltă și mai multe comportamente problematice în loc să devină mai ascultători. În același timp, o dată cu creșterea frecvenței comportamentelor problematice ale copiilor crește și probabilitatea ca părinții să folosească mai frecvent pedepsele dure. Astfel, se ajunge la un cerc vicios. Pedepsele părinților favorizează comportamentele problematice ale copiilor care la rândul lor alimentează pedepsele dure ale părinților. Acest cerc vicios poate fi întrerupt de către părinte dacă renunță la folosirea acestor pedepse.

Slaba monitorizare se referă la faptul că părinții adesea nu știu unde și în ce activități sunt implicați copiii. Părinții nu cunosc comportamentele negative, dar nici pe cele pozitive ale copilului. Acest lucru îi împiedică să încurajeze comportamentele pozitive, precum și să le descurajeze pe cele negative. Pe măsură ce copilul crește (și petrece mai puțin timp cu părinții) slaba monitorizare parentală joacă un rol tot mai importat în a predispune la apariția unor comportamente problematice.

Inconsecvența parentală se referă la situațiile în care pentru același comportament copiii sunt uneori pedepsiți, iar alteori nu. Astfel, părinții ajung să aplice pedepsele în funcție de starea lor emoțională. Când sunt furioși pedepsesc aspru copiii, iar când sunt într-o dispoziție bună nu aplică nicio pedeapsă.  De asemenea, inconsecvența parentală se mai poate referi la situațiile în care părinții stabilesc anumite reguli și consecințe pentru nerespectarea lor, dar atunci când copilul încalcă regulile respective nu aplică consecințele stabilit.

Posibile soluții pentru părinții

În primul rând părintele ar trebui să acorde la fel de multă atenție comportamentelor pozitive ale copilului precum acordă celor negative. Observând comportamentele pozitive, acesta poate să îl încurajeze copilul să continue să le facă. Astfel, este important ca părintele să pună accentul mai mult pe încurajarea comportamentelor pozitive decât pe descurajarea celor problematice. În acest fel, copilul va învăța nu doar ce este interzis, dar și ceea ce este potrivit să facă.

Cu accentul pus pe încurajarea comportamentelor dorite, folosirea pedepselor de către părinte rămâne importantă. Pentru ca pedepsele să fie eficiente, ele trebuie aplicate imediat după comportamentul problematic și să fie proporționale cu acesta (pedepsele dure nu intră în calcul). De asemenea, pedeapsa trebuie explicată copilului (ex: ești pedepsit pentru că … ) și ar trebui aplicată cu calm. De preferat, pedepsele să aibă la bază anumite reguli stabilite împreună cu copilul și să specifice care comportamente sunt problematice și care va fi pedeapsa pentru ele (ex: dacă țipi în magazin, nu-ți mai cumpăr jucăria).

În concluzie,

Comportamentele părinților joacă un rol fundamental în apariția și perpetuarea comportamentelor problematice ale copiilor. Folosirea pedepselor dure, slaba monitorizare și inconsecvența parentală sunt părinte comportamentele părinților care predispun copiii la dezvoltarea unor comportamente problematice. În mod alternativ, părintele ar trebui să acorde mai multă atenție comportamentelor pozitive ale copilului și să le recompenseze. Dacă este necesară aplicare unor pedepse, acestea trebuie să fie imediate, proporționale cu comportamentul problematic, aplicate cu clam și explicate copilului.

Bibliografie

Hoeve, M., Dubas, J. S., Eichelsheim, V. I., Van der Laan, P. H., Smeenk, W., & Gerris, J. R. (2009). The relationship between parenting and delinquency: A meta-analysis. Journal of abnormal child psychology, 37(6), 749-775.

Kaminski, J. W., Valle, L. A., Filene, J. H., & Boyle, C. L. (2008). A meta-analytic review of components associated with parent training program effectiveness. Journal of abnormal child psychology, 36(4), 567-589.

Sănătatea mintală și emoțiile negative

              Tristețea, singurătatea, plictiseala, furia sunt doar câteva dintre emoțiile negative care ne-au dat târcoale celor mai mulți dintre noi în ultima perioadă. Chiar dacă o parte din restricțiile impuse de autorități s-au ridicat, lucrurile nu par a reveni la normal foarte curând. În acest context, este important ca, pe lângă sănătatea fizică, să avem grijă și de sănătatea mintală. Articolul oferă câteva sfaturi psihologice legate de cum putem face acest lucru. Astfel, voi face referire la cum am putea să ne raportăm la anumite gânduri dăunătoare pe care am putea să le avem. Iar pentru că, uneori, este mai ușor să ne controlăm comportamentule decât gândurile, mă voi referi la posibile comportamente care ne-ar putea crește starea de bine.

Pasul 1. Acceptarea emoțiilor

              În primul rând, subliniez că este firesc să avem uneori emoții negative. Acestea sunt parte a condiției umane. Primul pas în depășirea acestor emoții este acceptarea lor. Dacă ne simțim triști sau deprimați, nu înseamnă că suntem oameni slabi sau lipsiți de valoare. Nu suntem ratați care nu merită iubirea și aprecierea celor din jur. Astfel de gânduri nu fac decât să pună paie pe foc și să ne blocheze într-un cerc vicios al suferinței. Ne gândim: „Sunt ratat/ă pentru că mă simt deprimat/ă”, ceea ce ne deprimă și mai mult. În opoziție, putem încerca să fim empatici și înțelegători cu noi înșine, nicidecum să punem sare pe rană. În acest sens, ar ajuta să vorbim cu noi înșine cum i-am vorbi unui prieten. Dacă l-am vedea că trece prin momente dificile, am încerca să-l facem să se simtă mai bine, nu l-am apostrofa și nu l-am răni mai tare.

Emoțiile negative și sănătatea mintală: ghid sau povară?

            Emoțiile negative uneori pot fi ghizi, alteori o povară. Tristețea ne poate spune ceva despre noi: că am pierdut sau suntem pe cale să pierdem ceva valoros pentru noi. Așadar, aceste emoții ne pot ajuta să ne cunoaștem mai bine și să acționăm în consecință. Pe de altă parte, atunci când ne afectează sever calitatea vieții și relațiile cu ceilalți, ele devin disfuncționale. Exemple de emoții negative disfuncționale care ne pot afecta sănătatea mintală sunt deprimarea, furia, vinovăția și anxietatea. Pe acestea le putem gestiona, și eventual transforma în ghizi, schimbându-ne modul în care ne raportăm la ele. 

Pasul 2. Gestionează anxietatea, deprimarea și furia

            Nu evenimentele din jur, ci gândurile noastre sunt cele care ne determină emoțiile. Schimbându-le pe ele (vezi CBT) sau modul în care ne raportăm la acestea, ne putem schimba emoțiile. O strategie pe care o putem folosi pentru a trece peste gândurile care ne provoacă emoții negative disfuncționale este să ne distanțăm de ele. Gândurile pe care le avem nu sunt tot una cu ceea ce suntem, la fel cum norii nu se confundă cu cerul (chiar dacă uneori ar putea părea așa pentru că îl acoperă cu totul). În acest sens, metaforele ar putea fi de ajutor.

             Putem începe prin a identifica care sunt principalele gânduri/tematici care ne provoacă suferință, iar apoi să ne imaginăm cum ar arăta acestea dacă ar fi nori. Ar acoperi tot cerul? Ar fi foarte negri, ar lăsa să străbată vreo rază de lumină? Transpunându-le (când acestea par să te copleșească) în imagini (metafora cu nori este doar un exemplu), ne distanțăm de ele (ex: gândul „Nu sunt bun de nimic” devine un gând între alte gânduri, nu realitatea). De asemenea, acest lucru ne permite să ne orientăm atenția și energia către ceea ce este cu adevărat important în viața noastră.

Pasul 3. Despre comportamente: pentru sănătatea mintală, luptă cu inerția!

            Unul dintre riscuri – poate mai mari în această perioadă – este să devenim delăsători (prizonieri ai inerției) și să căutăm în exces recompense imediate. Lipsa auto-controlului și implicarea exclusivă în activității care promit recompense imediate ar putea fi un teren fertil pentru apariția emoțiilor negative (mai ales pe termen lung). De aceea, este important să continuăm (s-au să reîncepem) să realizăm activitățile pe care le îndeplineam înainte de pandemie. Printre cele mai simple activități (care totuși pot să facă diferența) ar fi să continuăm să avem grijă de noi (ex: igienă, aranjat, alimentație) și să păstrăm casa organizată și curată. De asemenea, am putea încerca să facem zilnic minimum 15-20 minute de mișcare (se găsesc inclusiv pe YouTube exerciții care pot fi făcute în acasă). Nu în ultimul rând, am putea să ne stabilim câteva obiective și să muncim pentru îndeplinirea lor.         

Pasul 4.  De la plan la acțiune

            Chiar dacă ne stabilim anumite obiective și ne facem un plan, uneori poate fi dificil să le implementăm. O cale prin care am putea crește șansele de a face ceea ce ne propunem este organizarea mediului. Cu timpul, asociem anumite obiecte, locuri, poziții cu anumite activități.

             Spre exemplu, putem asocia telefonul cu verificarea notificărilor și mesajelor de pe Facebook. De aceea, este important să identificăm acele lucruri care ne distrag atenția și să încercăm să le „ascundem” privirii. De asemenea, toate lucrurile care ne amintesc de obiectivele noastre am putea să le punem cât mai la vedere. Dacă vrem să muncim la ora 14, ne putem pune o alarmă cu 10 minute înainte ca reminder. Iar când ne apucăm de muncă ne-am putea așeza la masă (păstrând pe masă doar lucrurile necesare activității pe care o facem). Dacă lucrăm pe calculator, ar fi bine să închidem toate paginile care nu au legătură cu munca pe care o facem în acel moment.

Concluzie

            Acceptarea emoțiilor negative este primul pas în gestionarea lor. Emoțiile negative, chiar dacă adesea par o povară, ne oferă informații valoroase despre noi înșine. Atunci când ne copleșesc, ne pot afecta sănătatea mintală devenind disfuncționale. În acel moment este important să ne distanțăm de ele. Gândurile sunt doar gânduri, iar emoțiile sunt doar emoții (nu realitatea). Pentru prevenirea apariției emoțiilor negative, trebuie să luptăm cu tendința de a fi delăsători. Trebuie să încercăm să rămânem activi și stăpâni pe propriile persoane, stabilindu-ne obiective și muncind pentru realizarea lor. Pentru că am putea fi tentați să amânăm ceea ce ne propunem (eventual să nu mai facem), este important să ne organizăm mediul pentru a ne aminti de planurile noastre (să îndepărtăm lucrurile care ne distrag de la ce vrem să facem). Însă, dacă nu reușim să facem tot ceea ce ne-am propus, să avem curajul să o luăm de la început în ziua următoare.

Bibliografie

David, D. (2016). Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale. Ed. II. Elefant Online.

Germer, C. K., Siegel, R. D., & Fulton, P. R. (2017). Mindfulness în psihoterapie. Elefant Online.

Modificari Cognitiv-comportamentale—M. MICLEA. (n.d.). Scribd. Retrieved May 17, 2020, from https://ro.scribd.com/document/56751656/Modificari-Cognitiv-comportamentale-M-MICLEA

Povestea lui Andrei

La doar 9 ani Andrei este considerat atât de părinții, cât și de învățător, un copil problemă. Ultima dată când părinții l-au lăsat nesupravegheat în casă… dezastru! I-a fost de ajuns o oră pentru a răsturna două ghivece de flori și a sparge o farfurie. La școală profită de orice neatenție a învățătorului pentru a vorbi cu colegii la ore sau pentru a arunca cu hârtie mototolită prin clasă. Tras la răspundere, Andrei devine furios, începe să plângă, să lovească sau să bruscheze pe oricine îi iese în cale. Ajunși la capătul răbdării și îngrijorați, părinții au cerut sprijinul unui psiholog care lucrează cu copii. Vor să știe ce ar putea face pentru a-l aduce pe Andrei pe calea cea bună.

Unde duc problemele de conduită la copii?

Problemele cu care se confruntă părinții lui Andrei nu sunt o raritate. Dimpotrivă, conform statisticilor, 1 din 5 copii prezintă anumite probleme de comportament. Mai mult, 1 din 20 vor fi diagnosticați cu o tulburare de comportament disruptiv (distructiv sau exploziv). Exemple de problemele de comportament care dau de furcă multor părinți sunt legate de neascultare, sfidare, violență față de oameni și/sau animale. Acestea pot să apară de la vârsta de 3 ani sau în adolescență. Exemple de comportamente problematice care pot să-și facă simțită prezența în adolescență sunt numeroase. Fugitul de acasă, abuzul de alcool, fumatul, sexul neprotejat, furtul, mințitul, abandonul școlar, etc.

Părinții ar trebui să știe, de asemenea, care ar putea fi posibilele consecințe ale ignorării problemelor comportamentale ale copiilor lor. Copiii care au probleme comportamentale la 5 ani tind să le aibă și la 10 ani, precum și în adolescență. Așadar, timpul nu le rezolvă pe toate, iar problemele de comportament tind să rămână stabile, dacă nu se intervine. Ar mai fi un alt lucru care ar trebui să le dea de gândit părinților.  Anume, faptul că aceste probleme tind să aibă efecte și în viața de adult. Printre aceste probleme se numără riscul crescut de arest, probleme de sănătate, satisfacție scăzută în căsnicie, carențe în relații sociale.

Așadar?

În concluzie, problemele de comportament includ neascultare, sfidarea autorității, explozii de furie, mințitul, furatul, violență fizică și verbală. Acestea pot să debuteze din copilărie sau în adolescență, având efecte nefaste pe termen lung în viața de adult. Aceste probleme sunt la fel de importante precum problemele de sănătate fizică. Părinților care au astfel de copii le este recomandat să consulte un specialist.